§ 27. - Decizia 157/2020 [R/A] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. f) şi ale art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă

M.Of. 397

În vigoare
Versiune de la: 15 Mai 2020
23. În fine, Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 afectează statutul de unică autoritate legiuitoare a Parlamentului, arătând că, în privinţa puterii legiuitoare, prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie stabilesc că "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării", iar competenţa de legiferare a acestuia cu privire la un anumit domeniu nu poate fi limitată dacă legea astfel adoptată respectă exigenţele Legii fundamentale. Pe lângă monopolul legislativ al Parlamentului, Constituţia, în art. 115, consacră delegarea legislativă, în virtutea căreia Guvernul poate emite ordonanţe simple [art. 115 alin. (1) -(3) ] sau ordonanţe de urgenţă [art. 115 alin. (4) -(6) ]. Astfel, transferul unor atribuţii legislative către autoritatea executivă se realizează printr-un act de voinţă al Parlamentului ori, pe cale constituţională, în situaţii extraordinare, şi numai sub control parlamentar. Dar nici măcar prin delegarea legislativă excepţională, adică prin ordonanţe de urgenţă, Guvernul nu are voie să restrângă drepturile şi libertăţile, în sensul de a afecta în sens negativ drepturile şi libertăţile constituţionale, Curtea Constituţională pronunţându-se în acest sens în jurisprudenţa sa.