§ 151. - Decizia 157/2020 [R/A] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. f) şi ale art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă
M.Of. 397
În vigoare Versiune de la: 15 Mai 2020
5.3. Art. 115 alin. (6) din Constituţie susţine interpretarea dată art. 53 de Curtea Constituţională după revizuirea Constituţiei, în sensul că restrângerea exerciţiului unor drepturi nu este posibilă pe calea actelor de delegare legislativă, de vreme ce ordonanţele de urgenţă nu sunt expres menţionate în art. 53 şi nici nu pot afecta "în sens negativ" (a se vedea Decizia nr. 1.189/2008) "drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie". Deşi nici art. 115 alin. (6) din Constituţie nu prevede explicit, din înseşi natura juridică şi regimul juridic ale ordonanţelor de urgenţă rezultă acelaşi caracter limitat în timp al măsurilor ce pot fi adoptate, şi anume până la aprobarea sau respingerea lor de către Parlament. Numai că, în cazul afectărilor "negative" interzise implicit de art. 115 alin. (6) din Constituţie, cel puţin la nivel teoretic, ar exista posibilitatea confirmării lor de către Parlament prin legea de aprobare, ceea ce ar face posibilă o afectare "în sens negativ" permanentă, şi nu limitată în timp a respectivelor drepturi fundamentale de vreme ce legile, ca regulă generală, nu sunt acte normative cu aplicabilitate limitată în timp. Altfel spus, printr-o eventuală nerespectare a art. 115 alin. (6) din Constituţie ar deveni posibilă nu doar o restrângere permanentă a exerciţiului unor drepturi, ci chiar o limitare - neîngrădită din perspectivă temporală - a conţinutului ori afectarea a înseşi existenţei unor drepturi sau libertăţi fundamentale. Prin urmare, art. 115 alin. (6) din Constituţie a stabilit o interdicţie nu doar pentru Guvern de a nu afecta "în sens negativ" drepturi şi libertăţi fundamentale, ci - indirect - şi o interdicţie pentru Parlament de a nu face ceea ce oricum îi este interzis prin art. 53 din Constituţie, şi anume să nu afecteze "în sens negativ" pe termen nelimitat drepturi sau libertăţi fundamentale. De aceea, chiar şi atunci când Parlamentul ar aproba o ordonanţă de urgenţă care ar fi încălcat exigenţele art. 115 alin. (6) din Constituţie în privinţa "afectării negative" a drepturilor fundamentale, el nu poate acoperi acest viciu intrinsec al ordonanţei de urgenţă pentru că şi-ar depăşi propria competenţă - limitată de art. 53 din Constituţie - dacă ar "afecta negativ", adică ar restrânge exerciţiul sau conţinutul ori ar atinge chiar existenţa unor drepturi sau libertăţi pe termen nelimitat.