§ 37. - Decizia 1556/2011 [R/R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 62 alin. (1) lit. a) şi art. 63 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, ale art. 36 alin. (2) şi art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi ale art. 9 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

M.Of. 91

În vigoare
Versiune de la: 6 Februarie 2012
Însă garantarea unui proces echitabil, aşa cum prevede art. 6 paragraful 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, implică în mod necesar ca: tribunalul să fie stabilit de lege, să fie independent şi să fie imparţial. Cât priveşte prima cerinţă, şi anume ca organul de jurisdicţie să fie organizat în conformitate cu voinţa legiuitorului, Curtea a constatat că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii funcţionează ca instanţă de judecată în temeiul legii, dispoziţiile legale criticate respectând exigenţa menţionată nu numai sub aspectul existenţei înseşi a tribunalului, ci şi sub aspectul compoziţiei formaţiunii învestite cu judecarea litigiului. A doua şi a treia condiţie impuse tribunalului în vederea garantării procesului echitabil sunt cele referitoare la independenţa şi imparţialitatea organului de jurisdicţie. Or, potrivit art. 133 alin. (1) din Constituţie, "Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei" în realizarea acestei competenţe consacrate prin Legea fundamentală, el îndeplinind atribuţiile stabilite prin lege. Factorii ce asigură independenţa şi imparţialitatea acestui organ de jurisdicţie îi constituie modul de desemnare a membrilor săi, durata mandatului şi inamovibilitatea membrilor în cursul mandatului, precum şi existenţa unei protecţii adecvate împotriva presiunilor exterioare.