§ 14. - Decizia 1556/2011 [R/R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 62 alin. (1) lit. a) şi art. 63 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, ale art. 36 alin. (2) şi art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi ale art. 9 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

M.Of. 91

În vigoare
Versiune de la: 6 Februarie 2012
Astfel, legiuitorul nu face nicio distincţie cu privire la natura şi gravitatea acuzării în materie penală, a faptei concrete pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală, a formei de vinovăţie, a faptului dacă are sau nu legătură cu activitatea exercitată de magistrat, a urmărilor produse ş.a.m.d. De asemenea, nu se ţine cont de persoana magistratului şi de activitatea pe care a desfăşurat-o anterior. Recunoscând că integritatea morală este esenţială pentru conduita unui magistrat, acest criteriu nu îşi găseşte însă aplicarea în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă (cum ar fi un accident de circulaţie). Pe de altă parte, există infracţiuni cu privire la care poate interveni retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor, fiind prevăzută de legiuitor şi procedura medierii, conform Legii nr. 192/2006, chiar şi după punerea în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei.