Decizia 155/2003 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV alin. (1) din Ordonanţa... - Decizia 155/2003

Nicolae Popa	- preşedinte
Costică Bulai	- judecător
Nicolae Cochinescu	- judecător
Constantin Doldur	- judecător
Kozsokár Gábor	- judecător
Petre Ninosu	- judecător
Şerban Viorel Stănoiu	- judecător
Lucian Stângu	- judecător
Ioan Vida	- judecător
Florentina Baltă	- procuror
Mihai Paul Cotta	- magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, aprobată şi modificată prin Legea nr. 82/2003, cu referire la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1995, astfel cum a fost modificat prin aceeaşi ordonanţă, excepţie ridicată de Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Oneşti în Dosarul nr. 7.482/2002 al Tribunalului Bacău.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 17C/2003-27C/2003 şi 30C/2003, având ca obiect aceeaşi excepţie, ridicată de Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Oneşti în dosarele nr. 7.484, nr. 7.610, nr. 7.611, nr. 8.938-8.942, nr. 8.945, nr. 8.946 şi nr. 8.948 ale Tribunalului Bacău şi în Dosarul nr. 3.938 al Curţii de Apel Bacău, toate din anul 2002.

La apelul nominal răspund reprezentanţii Societăţii Comerciale "Midprest" - S.R.L. Oneşti, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor, având în vedere identitatea de obiect a acestora.

Partea prezentă şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, raportat la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr. 17C/2003-27C/2003 şi 30C/2003 la Dosarul nr. 16C/2003, care este primul înregistrat.

Reprezentanţii Societăţii Comerciale "Midprest" - S.R.L. Oneşti solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că prevederile legale criticate sunt tranzitorii, de aplicare a legii procesuale în timp, neavând caracter retroactiv. În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei, se apreciază că aceasta, fiind o problemă de interpretare şi aplicare a legii, competenţa de soluţionare aparţine instanţelor judecătoreşti.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

Prin încheierile din 19 septembrie 2002, pronunţate în dosarele nr. 7.482, nr. 7.484, nr. 7.610 şi nr. 7.611, încheierile din 24 septembrie, pronunţate în dosarele nr. 8.938, nr. 8.940-8.942 şi nr. 8.945, încheierile din 10 octombrie 2002, pronunţate în dosarele nr. 8.939, nr. 8.946 şi nr. 8.948, toate din anul 2002, pronunţate de Tribunalul Bacău, precum şi prin Încheierea din 5 decembrie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 3.938/2002 de Curtea de Apel Bacău, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, cu referire la dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1995, astfel cum a fost modificată prin art. I pct. 30 din aceeaşi ordonanţă, excepţie ridicată de Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Oneşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, identică în toate dosarele, autorul acesteia susţine că reglementarea admisibilităţii cererii de deschidere a procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995 în raport cu un anumit cuantum al creanţei faţă de bugetul de stat, condiţie introdusă prin Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, contravine principiului neretroactivităţii legii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie. Totodată sunt invocate în susţinerea excepţiei şi dispoziţiile art. 78 din Constituţie.

În concepţia autorului excepţiei, "admisibilitatea cererii de deschidere a procedurii trebuie analizată în lumina actului normativ în vigoare la data la care a fost formulată şi înaintată la tribunal cererea", iar "nu în temeiul unui text de lege care îşi produce efectele juridice la o dată ulterioară (01.08.2002)".

Tribunalul Bacău şi Curtea de Apel Bacău consideră că textele de lege criticate nu încalcă nici o dispoziţie constituţională. Se susţine că ordonanţa Guvernului a fost publicată încă de la data de 2 februarie 2002, intrând în vigoare după 180 de zile, conferind astfel creditorilor posibilitatea legală să-şi formuleze acţiuni în vederea deschiderii procedurii pentru recuperarea creanţelor.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere se arată că, potrivit prevederilor art. IV alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, procedurile deschise (prin pronunţarea unei hotărâri de către judecătorul-sindic în conformitate cu prevederile art. 31 din Legea nr. 64/1995) până la data intrării în vigoare a ordonanţei vor continua să fie administrate şi lichidate conform prevederilor legale existente, anterioare modificărilor şi completărilor aduse Legii nr. 64/1995 prin respectiva ordonanţă. Totodată, se consideră că acest text conţine "dispoziţii tranzitorii de aplicare a legii procesuale în timp şi vizează proceduri deja deschise sub imperiul reglementărilor legale anterioare". De altfel, susţine Guvernul, "speţa de faţă nu se încadrează în sfera de aplicare a dispoziţiilor art. IV alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, întrucât, din punct de vedere tehnic formal, procedura vizând insolvenţa [ ... ] fusese pornită prin formularea cererii introductive a Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Oneşti, dar nu fusese deschisă. Deoarece art. IV alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 nu acoperă şi cazul procedurilor pornite anterior intrării în vigoare a acestuia", se apreciază, în continuare, că "soluţionarea acestui conflict de aplicare a legilor în timp urmează a se realiza în conformitate cu principiile de drept comun consacrate de procedura civilă care, potrivit art. 128 din Legea nr. 64/1995, completează dispoziţiile acestui ultim act normativ". Prin urmare, Guvernul consideră că, "întrucât cerinţa unui cuantum minim al creanţei reprezintă o condiţie a exercitării acţiunii reglementate de Legea nr. 64/1995, respectiv o condiţie ce trebuie să fie îndeplinită de dreptul subiectiv civil afirmat pentru ca acesta să poată fi exercitat, aceasta nu se poate aprecia decât prin raportarea la momentul sesizării instanţei, deci al pornirii procedurii insolvenţei. Deoarece la momentul sesizării instanţei legea nu prevedea cerinţa unui cuantum minim al creanţei drept condiţie necesară pentru exercitarea acţiunii, rezultă că impunerea acesteia în cazul de faţă ar constitui, într-adevăr, o aplicare retroactivă a dispoziţiilor pct. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002". Se apreciază de către Guvern că în cauză este vorba de "o chestiune de aplicare de către instanţa de judecată de fond, a principiului aplicării legii în timp, iar nu de constituţionalitate a dispoziţiilor legale învederate".

În concluzie, în punctul de vedere al Guvernului se apreciază că "art. IV alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 nu vizează procedurile pornite anterior intrării sale în vigoare, astfel încât invocarea sa în cazul de faţă nu este pertinentă".

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente şi ale procurorului, dispoziţiile criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, îl constituie dispoziţiile art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 38 din 30 ianuarie 2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2002, aprobată şi modificată prin Legea nr. 82 din 13 martie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 26 martie 2003, cu referire la dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1995, modificate şi completate prin art. I pct. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, texte care au următorul cuprins:

- Art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002: "(1) Procedurile deschise până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe vor continua să fie administrate şi lichidate conform prevederilor legale în vigoare anterioare modificărilor şi completărilor aduse Legii nr. 64/1995 prin prezenta ordonanţă.

(2) Fac excepţie de la aplicarea prevederilor alin. (1) procedurile pentru care operează suspendarea solicitată de instituţia publică implicată, în conformitate cu prevederile art. III.";

- Art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1995, astfel cum a fost modificat şi completat prin art. I pct. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, aprobată şi modificată prin Legea nr. 82 din 13 martie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 26 martie 2003: "(1) Orice creditor care are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă poate introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care, timp de cel puţin 30 de zile, a încetat plăţile, în următoarele condiţii: [ ... ] b) în celelalte cazuri creanţa trebuie să aibă un cuantum superior echivalentului în lei al sumei de 5.000 euro, calculat la data formulării cererii introductive;"

În raport cu conţinutul motivării excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că nu se vizează întregul conţinut al dispoziţiilor art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, ci numai dispoziţiile alin. (1) ale art. IV din ordonanţă, dispoziţii asupra cărora Curtea se va pronunţa.

În esenţă, din modul în care a fost formulată excepţia rezultă că motivarea excepţiei de neconstituţionalitate are la bază o posibilă interpretare "per a contrario" a celor două texte, care ar avea ca urmare examinarea admisibilităţii cererii de deschidere a procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995 în raport cu dispoziţiile actuale ale art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1995, care prevăd condiţia unui plafon minim valoric al creanţei, aşa cum a fost pusă în discuţie de către instanţă, iar nu în raport cu dispoziţiile în vigoare la data introducerii cererii, anterior datei de 2 august 2002, când dispoziţiile în cauză ale Ordonanţei Guvernului nr. 38/2002 au intrat în vigoare.

Dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, invocate în susţinerea excepţiei, prevăd că "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile". A fost invocată totodată şi încălcarea art. 78 din Constituţie, care are următorul cuprins: "Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră in vigoare la data publicării sau la data prevăzută în textul ei."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că art. IV alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 conţine dispoziţii tranzitorii de aplicare a procedurilor pornite în temeiul Legii nr. 64/1995 şi vizează, potrivit opţiunii legiuitorului, pe cele deschise sub imperiul reglementărilor anterioare. Art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1995, astfel cum a fost modificat şi completat prin art. I pct. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, a introdus condiţia unui plafon minim valoric al creanţei, pentru creditorii menţionaţi la alin. (1).

Admisibilitatea cererilor introductive de deschidere a procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, formulate anterior intrării în vigoare a dispoziţiilor criticate ale Ordonanţei Guvernului nr. 38/2002, în cazul în care judecătorul-sindic nu a pronunţat încă încheierea de deschidere a procedurii (devenită sentinţă prin art. I pct. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 care a modificat art. 31 alin. (1) din Legea nr. 64/1995), în funcţie de condiţia plafonului valoric cu privire la cuantumul creanţei, introdusă prin art. I pct. 30 din ordonanţa care a modificat dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, pusă în discuţie de către instanţe, este, în mod evident, aşa cum subliniază şi Guvernul în punctul său de vedere, o problemă de interpretare şi aplicare în timp a legii, asupra căreia, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) teza ultimă din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională nu se poate pronunţa, fiind de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti.

Sub acest aspect, jurisprudenţa Curţii Constituţionale a statuat în mod constant că nu intră în competenţa Curţii controlul aplicării dispoziţiilor unei legi sub raportul acţiunii lor în timp. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 283 din 1 iulie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 24 iulie 1997, şi Decizia nr. 171 din 2 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 9 decembrie 1999.

Pe de altă parte, Curtea observă că şi în situaţia în care s-ar pune problema unei eventuale omisiuni a legiuitorului de a statua asupra situaţiei procedurilor pornite, care nu fuseseră încă deschise la data intrării în vigoare a ordonanţei criticate, excepţia este inadmisibilă, întrucât conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea nu poate completa sau modifica prevederea legală supusă controlului de constituţionalitate.

În ceea ce priveşte invocarea art. 78 din Constituţie, în susţinerea neconstituţionalităţii prevederilor criticate, Curtea constată că aceasta este nerelevantă în soluţionarea cauzei, întrucât dispoziţiile constituţionale care se referă la intrarea în vigoare a legii nu au legătură cu textele de lege criticate.

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 12, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, aprobată şi modificată prin Legea nr. 82/2003, cu referire la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1995, astfel cum a fost modificat prin aceeaşi ordonanţă, excepţie ridicată de Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Oneşti în dosarele nr. 7.482, nr. 7.484, nr. 7.610, nr. 7.611, nr. 8.938-8.942, nr. 8.945, nr. 8.946 şi nr. 8.948 ale Tribunalului Bacău şi în Dosarul nr. 3.938 al Curţii de Apel Bacău, toate din anul 2002.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 aprilie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Mihai Paul Cotta

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 441 din data de 23 iunie 2003

M.Of. 441

Documente corelate

Acte numărul de obiecte din listă: (1)

Acte influenţate numărul de obiecte din listă: (1)