§ 18. - Decizia 1518/2010 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
M.Of. 61
În vigoare
Versiune de la: 25 Ianuarie 2011
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004. Textul a fost modificat prin art. I pct. 66 din Legea nr. 441/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 28 noiembrie 2006, şi are următorul conţinut: "în cazul în care consiliul de administraţie, respectiv directoratul, nu convoacă adunarea generală, instanţa de la sediul societăţii, cu citarea consiliului de administraţie, respectiv a directoratului, va putea autoriza convocarea adunării generale de către acţionarii care au formulat cererea. Prin aceeaşi încheiere instanţa aprobă ordinea de zi, stabileşte data de referinţă prevăzută la art. 123 alin. (2), data ţinerii adunării generale şi, dintre acţionari, persoana care o va prezida."