§ 21. - Decizia 1509/2011 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 şi art. 40 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării

M.Of. 65

În vigoare
Versiune de la: 26 Ianuarie 2012
"Termenul de prescripţie pentru introducerea cererii prin care se atacă o operaţiune sau un act prevăzut de prezenta lege, de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de celelalte legi speciale din domeniul privatizării ori se valorifică un drept conferit de acestea este de o lună de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască existenţa operaţiunii sau actul atacat ori de la data naşterii dreptului, cu excepţia cererilor privind executarea obligaţiilor prevăzute în contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni ale societăţilor comerciale privatizate, precum şi a celor în desfiinţarea acestor contracte cărora li se aplică termenul general de prescripţie.";