§ 18. - Decizia 15/2008 [A] privind examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la ''interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 121 alin. 1 din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la prevederile art. 336 alin. 5 din acelaşi cod, referitoare la soluţionarea cererilor formulate în procedurile necontencioase''

M.Of. 866

În vigoare
Versiune de la: 22 Decembrie 2008
Instituţia este reglementată în art. 331-339 din Codul de procedură civilă şi, deşi nu are o sferă foarte extinsă de aplicare, este deosebit de utilă, întrucât permite adoptarea unor măsuri cu minime cheltuieli, într-un timp scurt şi cu respectarea unor formalităţi relativ simple.