Decizia 1491/2010 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2, art. 28 alin. (3) şi art. 32 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii

M.Of. 72

În vigoare
Versiune de la: 27 Ianuarie 2011
Decizia 1491/2010 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2, art. 28 alin. (3) şi art. 32 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii
Dată act: 18-nov-2010
Emitent: Curtea Constitutionala

Augustin Zegrean

- preşedinte

Aspazia Cojocaru

- judecător

Acsinte Gaspar

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Iulia Antoanella Motoc

- judecător

Ion Predescu

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Daniela Ramona Mariţiu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2, art. 28 alin. (3) şi art. 32 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, excepţie ridicată de Falahah Waaid în Dosarul nr. 4.857/299/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 3 decembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 4.857/299/2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2, art. 28 alin. (3) şi art. 32 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, excepţie ridicată de Falahah Waaid într-o cauză având ca obiect "obligaţia de a face".
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că art. 2 din Legea nr. 50/1991, care stipulează în mod generic obligativitatea obţinerii autorizaţiei de construire, nu prevede situaţiile în care, din motive independente de voinţa proprietarului, autorizaţia de construire nu poate fi solicitată şi, pe cale de consecinţă, nici eliberată.
În ceea ce priveşte art. 28 alin. (3) din acelaşi act normativ, apreciază că acest text de lege instituie o procedură care nesocoteşte dreptul de proprietate al persoanei asupra unei construcţii sau părţi din aceasta, persoană care nu a reuşit să obţină autorizaţiile necesare într-un anumit interval de timp, ea fiind obligată astfel să le demoleze sau să le desfiinţeze. Referitor la art. 32 din Legea nr. 50/1991, autorul excepţiei susţine că acest text de lege restrânge posibilitatea exercitării neîngrădite a atributelor dreptului de proprietate prin condiţionarea obţinerii autorizaţiei de construire.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată, deoarece nu conţine reglementări contrare normelor constituţionale invocate.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 2, art. 28 alin. (3) şi art. 32 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004. Textele de lege criticate au următorul cuprins:
- Art. 2:
"(1) Autorizaţia de construire constituie actul final de autoritate al administraţiei publice locale pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor de construcţii corespunzător măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, conceperea, realizarea, exploatarea şi postutilizarea construcţiilor.
(2) Autorizaţia de construire se emite în baza documentaţiei pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii, elaborată în condiţiile prezentei legi, în temeiul şi cu respectarea prevederilor documentaţiilor de urbanism, avizate şi aprobate potrivit legii.
(21) Procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcţii începe odată cu depunerea cererii pentru emiterea certificatului de urbanism în scopul obţinerii, ca act final, a autorizaţiei de construire şi cuprinde următoarele etape:
a) emiterea certificatului de urbanism;
b) emiterea punctului de vedere al autorităţii competente pentru protecţia mediului pentru investiţiile care nu se supun procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului;
c) notificarea de către solicitant a autorităţii administraţiei publice competente cu privire la menţinerea solicitării de obţinere, ca act final, a autorizaţiei de construire, pentru investiţiile la care autoritatea competentă pentru protecţia mediului a stabilit necesitatea evaluării impactului asupra mediului şi a emis îndrumarul conform legislaţiei privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului;
d) emiterea avizelor şi acordurilor, precum şi a actului administrativ al autorităţii pentru protecţia mediului competente privind investiţiile evaluate din punctul de vedere al impactului asupra mediului;
e) elaborarea documentaţiei tehnice necesare pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii, denumită în continuare documentaţie tehnică - D.T.;
f) depunerea documentaţiei pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii la autoritatea administraţiei publice competente;
g) emiterea autorizaţiei de construire.
(3) Autorizaţiile de construire pentru reţele magistrale, căi de comunicaţie, amenajări pentru îmbunătăţiri funciare, reţele de telecomunicaţii ori alte lucrări de infrastructură, care se execută în extravilanul localităţilor, se emit cu respectarea planurilor de amenajare a teritoriului, avizate şi aprobate potrivit legii.
(4) Prin exceptare de la prevederile alin. (2) se pot emite autorizaţii de construire şi fără documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism aprobate, pentru:
a) lucrări de modificare, de reparare, de protejare, de restaurare şi de conservare a clădirilor de orice fel, cu condiţia menţinerii aceleiaşi funcţiuni, a suprafeţei construite la sol şi a volumetriei acestora;
a1) lucrări de supraetajare a clădirilor cu încă un nivel, o singură dată, în suprafaţă de maximum 20% din suprafaţa construită desfăşurată a clădirilor, cu condiţia situării acestora în afara zonelor construite protejate sau a zonelor de protecţie a monumentelor, după caz;
a2) lucrări de extindere a clădirilor sociale, de învăţământ, de sănătate, de cultură şi administrative aparţinând domeniului public şi privat al statului şi unităţilor administrativ-teritoriale, dacă extinderea se încadrează în prevederile regulamentului local de urbanism aferent planului urbanistic general - PUG sau planului urbanistic zonal - PUZ, aprobat, în vigoare;
a3) schimbarea folosinţei construcţiilor existente, dacă noua folosinţă corespunde prevederilor regulamentului local de urbanism aferent planului urbanistic general - PUG sau planului urbanistic zonal - PUZ, aprobat, în vigoare;
b) lucrări de reparare privind căi de comunicaţie, dotări tehnico-edilitare şi altele asemenea, fără modificarea traseului şi, după caz, a funcţionalităţii acestora;
c) lucrări de reparare privind împrejurimi, mobilier urban, amenajări de spaţii verzi, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi celelalte lucrări de amenajare a spaţiilor publice;
d) lucrări de cercetare şi de prospectare a terenurilor - foraje şi excavări -, necesare în vederea efectuării studiilor geotehnice, exploatărilor de cariere, balastierelor, sondelor de gaze şi petrol, precum şi altor exploatări;
e) organizarea de tabere de corturi.";
- Art. 28 alin. (3):
"Măsura desfiinţării construcţiilor se aplică şi în situaţia în care, la expirarea termenului de intrare în legalitate stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenţiei, contravenientul nu a obţinut autorizaţia necesară.";
- Art. 32:
(1) În cazul în care persoanele sancţionate contravenţional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancţiunea va sesiza instanţele judecătoreşti pentru a dispune, după caz:
a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizaţiei;
b) desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal.
(2) În cazul admiterii cererii, instanţa va stabili termenele limită de executare a măsurilor prevăzute la alin. (1).
(3) În cazul nerespectării termenelor limită stabilite, măsurile dispuse de instanţă, în conformitate cu prevederile alin. (2), se vor duce la îndeplinire prin grija primarului, cu sprijinul organelor de poliţie, cheltuielile urmând să fie suportate de către persoanele vinovate.
(4) În situaţiile prevăzute la art. 24, organele de control vor putea cere instanţei să dispună, prin hotărârea de condamnare, măsurile menţionate la alin. (1). Organele de control competente, potrivit legii, pot cere organelor de urmărire penală sesizate şi, după caz, instanţei să dispună oprirea temporară a executării lucrărilor, pe tot parcursul procesului penal.
(5) Persoanele care au beneficiat de subvenţie pentru construirea unei locuinţe şi pentru care s-a dispus măsura prevăzută la alin. (1) lit. b) vor restitui subvenţiile primite, cu plata dobânzilor legale pentru perioada în care le-au folosit."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 44 alin. (2) prin care proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular, precum şi celor ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau unor libertăţi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textele de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale invocate şi în prezenta cauză, cu motivări similare. Astfel, Curtea a reţinut că nu poate fi primită critica autorului excepţiei potrivit căreia textele legale criticate sunt neconstituţionale prin faptul că impun obţinerea unor autorizaţii pentru executarea construcţiilor de către titularii dreptului de proprietate privată, ceea ce, în opinia acestuia, este de natură a încălca dispoziţiile constituţionale referitoare la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate.
Prin Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993, Curtea a statuat, de principiu, că, în conformitate cu art. 44 din Constituţie, prin lege pot fi stabilite anumite limite, îngrădiri, fie în privinţa obiectului dreptului de proprietate, fie în privinţa unor atribute ale dreptului de proprietate, pentru apărarea intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor altor persoane, esenţial fiind ca prin aceste restricţii să nu se anihileze complet dreptul de proprietate.
În acest context se încadrează şi reglementările Legii nr. 50/1991 cu privire la obligaţia obţinerii unor autorizaţii pentru executarea construcţiilor de către titularii dreptului de proprietate privată, respectiv răspunderea şi sancţiunile corespunzătoare în cazul nerespectării acestor obligaţii legale.
De asemenea, prin Decizia nr. 199 din 14 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 15 iunie 2005, Curtea a reţinut că "obligaţia obţinerii autorizaţiei de construcţie are drept scop prevenirea consecinţelor negative în cazul unor construcţii necorespunzătoare, sancţiunea nerespectării acestei obligaţii - desfiinţarea construcţiei - nefiind contrară prevederilor constituţionale menţionate". Totodată, prin Decizia nr. 77 din 14 martie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 22 aprilie 2002, Curtea a statuat că "îndeplinirea acestei obligaţii a obţinerii autorizaţiei de construcţie are în vedere prevenirea consecinţelor unor sinistre în cazul executării unor construcţii necorespunzătoare".
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2, art. 28 alin. (3) şi art. 32 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, excepţie ridicată de Falahah Waaid în Dosarul nr. 4.857/299/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2010.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 72 din data de 27 ianuarie 2011