§ 27. - Decizia 149/2021 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor

M.Of. 502

În vigoare
Versiune de la: 14 Mai 2021
21. Din analiza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, Curtea a reţinut că scopul adoptării actului normativ a fost acela de a susţine familia în vederea creşterii copilului, indemnizaţia nefiind un drept al copilului, ci al părintelui, suplinindu-se astfel veniturile pe care părintele nu le mai poate realiza din exercitarea unei profesii, pe durata concediului pentru creşterea copilului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 239 din 7 aprilie 2015, precitată, paragraful 16, şi Decizia nr. 690 din 6 octombrie 2020, precitată, paragraful 27).