§ 29. - Decizia 147/2013 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 245 alin. 1 lit. c^1) din Codul de procedură penală

M.Of. 270

În vigoare
Versiune de la: 14 Mai 2013
De altfel, cu privire la rolul procurorului în activitatea judiciară, Curtea Constituţională a statuat prin Decizia nr. 65 din 25 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 13 februarie 2007, că "prin participarea reprezentantului Ministerului Public se impune o garanţie în plus atât în sensul apărării ordinii de drept, a intereselor generale ale societăţii, cât şi în ideea apărării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor." De aceea, Curtea a constatat că, în lipsa posibilităţii procurorului de a participa la judecarea unor cereri indiferent de domeniul căruia se circumscriu, se produce o nepermisă restrângere a rolului său constituţional. De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 92 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, procurorul poate porni orice acţiune civilă, ori de câte ori este necesar, pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege şi poate pune concluzii în orice proces civil, în oricare fază a acestuia, dacă apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.