§ 29. - Decizia 1464/2011 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 şi art. 187 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale

M.Of. 34

În vigoare
Versiune de la: 16 Ianuarie 2012
Curtea constată că, ulterior sesizării cu excepţia de neconstituţionalitate, Legea nr. 19/2000 a fost abrogată prin dispoziţiile art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010. Având în vedere însă cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate şi care sunt aplicabile litigiului în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, în virtutea principiului "tempus regit actum", pot constitui obiect al excepţiei de neconstituţionalitate chiar dacă acestea au fost abrogate sau şi-au încetat aplicarea, Curtea urmează a analiza constituţionalitatea dispoziţiilor art. 80 şi art. 187 din Legea nr. 19/2000 aplicabile în cauză.