§ 9. - Decizia 140/2025 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, în interpretarea dată prin Decizia nr. 36 din 15 mai 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

M.Of. 701

În vigoare
Versiune de la: 28 Iulie 2025
7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, întrucât, prin critica de neconstituţionalitate, se pune în discuţie, pe de o parte, modul prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a procedat la interpretarea normelor criticate şi, pe de altă parte, critica are în vedere coroborarea mai multor norme legale ce ar conduce la încălcarea prevederilor constituţionale menţionate în susţinerea excepţiei, aspecte ce nu se circumscriu controlului de constituţionalitate.