§ 19. - Decizia 140/2025 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, în interpretarea dată prin Decizia nr. 36 din 15 mai 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

M.Of. 701

În vigoare
Versiune de la: 28 Iulie 2025
15. Tribunalul Caraş-Severin - Secţia I civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Având în vedere dispoziţiile constituţionale şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia principiilor invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, în esenţă, se apreciază că normele criticate nu sunt contrare principiului neretroactivităţii legii, întrucât o lege nouă nu este retroactivă atunci când modifică o stare de drept născută anterior, însă numai pentru viitor. Astfel, legea nouă nu poate fi aplicată unor fapte petrecute înainte de intrarea ei în vigoare, aceasta trebuind să respecte situaţiile juridice definitive constituite şi efectele acestora consemnate anterior, deoarece în acest mod se asigură stabilitatea raporturilor juridice; totuşi legea nouă se va aplica de la intrarea în vigoare, fără a fi retroactivă, nu numai situaţiilor juridice care se vor naşte, se vor modifica ori se vor stinge după această dată, ci, de regulă, şi situaţiilor juridice în curs de formare, modificare sau stingere la data intrării ei în vigoare, precum şi efectelor prezente sau viitoare ale unor raporturi juridice trecute. De asemenea, nu este încălcat nici principiul egalităţii, din moment ce legiuitorul a avut în vedere situaţia specială a personalului silvic care desfăşoară doar activităţile prevăzute expres de dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000.