§ 15. - Decizia 139/2014 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 92 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale

M.Of. 361

În vigoare
Versiune de la: 16 Mai 2014
Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, arată că pensia de urmaş are natura unui ajutor acordat de stat în scopul suplinirii veniturilor de care o persoană ar fi beneficiat în cazul în care cel care îl susţinea financiar nu ar fi decedat. În situaţia în care beneficiarul acestui ajutor realizează venituri brute lunare mai mari decât o pătrime din salariul mediu brut pe economie din activităţi profesionale, atunci pensia de urmaş se suspendă, întrucât nu se mai justifică raţiunea pentru care a fost acordată, în sensul constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate invocă şi cele reţinute de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 79/2010 şi nr. 978/2011.