§ 7. - Decizia 138/2019 [A/R] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (1), a sintagmei ''cu valabilitate permanentă'' cuprinsă în art. 52 cu referire la lit. a) şi ale art. 63 lit. a) şi b) din Legea privind sistemul public de pensii

M.Of. 375

În vigoare
Versiune de la: 14 Mai 2019
6. Se susţine că art. 63 lit. a) din lege contravine art. 47 alin. (2) din Constituţie. Conform textului de lege criticat, una dintre condiţiile pe care persoanele îndreptăţite trebuie să le îndeplinească în mod cumulativ pentru a beneficia de pensia de invaliditate este aceea ca la data solicitării pensiei de invaliditate să fi realizat stagiul minim de cotizare de 15 ani, celelalte fiind să nu fi împlinit vârsta standard de pensionare şi să aibă capacitatea de muncă diminuată din cauza unor accidente şi boli, cu sau fără legătură cu munca. Or, prin condiţionarea acordării dreptului la pensie de invaliditate de realizarea stagiului minim de cotizare de 15 ani, se poate ajunge la situaţia discriminatorie în care o persoană care şi-a pierdut capacitatea de muncă cu o lună înaintea îndeplinirii acestei condiţii, din motive ce nu îi sunt imputabile, să nu mai beneficieze de pensia de invaliditate şi nici măcar de pensia pentru limită de vârstă, la împlinirea vârstei standard de pensionare. Se menţionează importanţa şi valenţele principiului contributivităţii pentru sistemul public de pensii, cu referire specială asupra faptului că contribuţiile realizate nu vizează numai pensia pentru limită de vârstă, ci şi toate celelalte pensii, iar obţinerea dreptului la pensie este condiţionată doar de două elemente - vârstă standard de pensionare şi întrunirea unui stagiu de cotizare minim sau complet. Cu privire la regimul juridic al pensiei de invaliditate se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 680 din 26 iunie 2012.