§ 67. - Decizia 138/2019 [A/R] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (1), a sintagmei ''cu valabilitate permanentă'' cuprinsă în art. 52 cu referire la lit. a) şi ale art. 63 lit. a) şi b) din Legea privind sistemul public de pensii

M.Of. 375

În vigoare
Versiune de la: 14 Mai 2019
55. Art. 53 din lege stabileşte că titularul beneficiului acordat de legiuitor este persoana cu deficienţă vizuală gravă. Se observă că sintagma "deficienţă vizuală gravă" nu vizează, în mod direct, un anumit grad de handicap, ci indică tipul de deficienţă, precum şi caracterul său grav. Totuşi, este evident că nu este îndeajuns o simplă constatare de acest gen, ci este necesară atestarea prin certificat emis de către comisiile de evaluare în grad şi tip de handicap. Astfel, sintagma analizată se referă la gradul de handicap grav şi tipul de handicap vizual, atestate prin certificatul emis în mod corespunzător de către autorităţile publice.