§ 64. - Decizia 138/2019 [A/R] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (1), a sintagmei ''cu valabilitate permanentă'' cuprinsă în art. 52 cu referire la lit. a) şi ale art. 63 lit. a) şi b) din Legea privind sistemul public de pensii

M.Of. 375

În vigoare
Versiune de la: 14 Mai 2019
52. Or, în cazul de faţă, pe de o parte, conţinutul normei juridice vizează titularul obligaţiei de plată a contribuţiei de asigurări sociale, care se deosebeşte în mod fundamental de titularul obligaţiei de efectuare a plăţii/virare a contribuţiei de asigurări sociale, iar, pe de altă parte, domeniul în care intervine este cel al contribuţiei de asigurări sociale, un domeniu de o importanţă deosebită, aflat în corelaţie directă cu dreptul la pensie, prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituţie, şi cu bugetul asigurărilor sociale de stat, care, potrivit art. 138 din Constituţie, este parte a bugetului public naţional. Realizarea plăţilor acestei contribuţii asigură ritmicitatea încasărilor la acest buget, plata pensiilor precum şi alimentarea pilonului II de pensii [a se vedea art. 42 alin. (3) din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 18 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia "Contribuţia la fondul de pensii se constituie şi se virează împreună şi fi aceleaşi condiţii stabilite prin Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, pentru contribuţia individuală de asigurări sociale"].