§ 61. - Decizia 138/2019 [A/R] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (1), a sintagmei ''cu valabilitate permanentă'' cuprinsă în art. 52 cu referire la lit. a) şi ale art. 63 lit. a) şi b) din Legea privind sistemul public de pensii

M.Of. 375

În vigoare
Versiune de la: 14 Mai 2019
49. Chiar dacă şi dispoziţiile în vigoare ale art. 3 lit. a) şi d), art. 27 alin. (1) şi ale art. 39 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, corespondente ale celor antereferite, folosesc o terminologie, de asemenea, inconstantă, aceasta nu constituie un motiv pentru a constata constituţionalitatea textului criticat; Curtea, în jurisprudenţa sa, a statuat că legiuitorul trebuie să se raporteze la reglementările ce reprezintă un reper de claritate, precizie şi previzibilitate, iar erorile de apreciere în redactarea actelor normative nu trebuie să se perpetueze în sensul de a deveni ele însele un precedent în activitatea de legiferare; din contră, aceste erori trebuie corectate pentru ca actele normative să contribuie la realizarea unei securităţi sporite a raporturilor juridice (Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 17 iulie 2014, paragraful 32).