§ 60. - Decizia 138/2019 [A/R] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (1), a sintagmei ''cu valabilitate permanentă'' cuprinsă în art. 52 cu referire la lit. a) şi ale art. 63 lit. a) şi b) din Legea privind sistemul public de pensii

M.Of. 375

În vigoare

Versiune de la: 14 Mai 2019

48. Aşadar, a datora şi a plăti, pe de o parte, iar a calcula şi a reţine la sursă, pe de altă parte, sunt noţiuni diferite care indică faptul că această contribuţie este datorată de asigurat ("se datorează") şi poartă asupra venitului realizat de acesta ("se plăteşte"), însă determinarea cuantumului contribuţiei, reţinerea ei la sursă, care implică obligaţia de a efectua plata în contul bugetului asigurărilor sociale de stat, revin angajatorului. Totuşi, deşi intenţia legiuitorului poate fi înţeleasă, limbajul folosit în legea supusă controlului de constituţionalitate este unul impropriu, în sensul că noţiunea de "plăteşte" este folosită atât în privinţa subiectului de drept din venitul căruia se prelevează contribuţia [art. 3 lit. c), art. 25 alin. (1)], cât şi în privinţa subiectului de drept care reţine şi virează contribuţia [art. 3 lit. a), art. 35 alin. (1)]. Prin urmare, având în vedere domeniul atât de sensibil, cel al pensiilor publice, legiuitorul trebuie să dea dovadă de o rigoare mai mare şi să folosească termeni cu un contur juridic bine stabilit; acesta trebuie să facă distincţia între subiectul de drept titular al obligaţiei de plată a contribuţiei şi subiectul de drept care efectuează plata propriu-zisă. De aceea, termenii nu trebuie folosiţi amalgamat, ci distinct, pentru că fiecăruia i se ataşează un anumit conţinut juridic. Prin urmare, fiecare operaţiune juridică trebuie determinată prin termeni şi noţiuni distincte, pentru a nu exista o suprapunere între sferele lor de cuprindere.