§ 4. - Decizia 138/2019 [A/R] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (1), a sintagmei ''cu valabilitate permanentă'' cuprinsă în art. 52 cu referire la lit. a) şi ale art. 63 lit. a) şi b) din Legea privind sistemul public de pensii

M.Of. 375

În vigoare
Versiune de la: 14 Mai 2019
3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile art. 25 din lege încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât norma criticată nesocoteşte atât art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 52 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii, care asigură condiţii superioare privind stabilirea dreptului la pensie unor categorii sociale de cetăţeni români, cât şi dispoziţiile art. 80 alin. (1) din Codul fiscal. În acest sens se menţionează faptul că textul criticat impune salariatului, viitor titular al dreptului la pensie, plata contribuţiilor către bugetul de asigurări sociale în condiţiile în care, potrivit textelor legale antereferite, această obligaţie revine angajatorului. Efectuarea plăţii acestor contribuţii nu poate fi o condiţie în naşterea şi exerciţiul dreptului constituţional la pensie. Impunerea unei noi condiţii de validitate a dreptului la pensie, şi anume ca salariatul să realizeze plata efectivă a contribuţiilor sociale, constituie o încălcare a principiului legalităţii şi a dreptului la pensie, prevăzute de art. 1 alin. (5) şi art. 47 alin. (2) teza întâi din Constituţie. Noua reglementare legală este contrară şi art. 7 pct. 10 şi 46 şi art. 80 alin. (1) din Codul fiscal.