§ 34. - Decizia 138/2019 [A/R] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (1), a sintagmei ''cu valabilitate permanentă'' cuprinsă în art. 52 cu referire la lit. a) şi ale art. 63 lit. a) şi b) din Legea privind sistemul public de pensii

M.Of. 375

În vigoare

Versiune de la: 14 Mai 2019

32. Noua lege redefineşte gradele de invaliditate, pentru a da posibilitatea desfăşurării unor activităţi profesionale şi pentru a permite cumulul pensiei de invaliditate cu venituri din alte activităţi. De asemenea, dreptul la pensie de invaliditate este recunoscut în exclusivitate numai persoanelor care au realizat cel puţin stagiul minim de cotizare în sistem, urmând ca celor care nu îndeplinesc această condiţie să li se acorde beneficii în temeiul legislaţiei din domeniul asistenţei sociale. Totodată, pensia de invaliditate este o categorie de pensie care nu se acordă definitiv, aceasta fiind condiţionată de afectarea temporară a capacităţii de muncă a persoanei. Prin urmare, ţine de opţiunea liberă a legiuitorului stabilirea condiţiilor şi criteriilor de acordare a acestor drepturi. În acest sens se fac referiri la hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 13 iunie 1979 şi 6 decembrie 2007, pronunţate în cauzele Marckx împotriva Belgiei, paragraful 33, şi Beian împotriva României, paragraful 59, în accepţiunea cărora pe baza art. 14 din Convenţie o distincţie este discriminatorie dacă "nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă", adică dacă nu urmăreşte un "scop legitim" sau nu există un "raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat". În acelaşi sens sunt invocate deciziile Curţii Constituţionale nr. 736 din 24 octombrie 2006 şi nr. 919 din 1 noiembrie 2012.