§ 14. - Decizia 1353/2008 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului
M.Of. 884
În vigoare
Versiune de la: 29 Decembrie 2008
Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 19 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului sunt constituţionale, acestea reprezentând, potrivit Deciziei nr. 436/2007 a Curţii Constituţionale, o consacrare şi o garanţie a executării legilor, şi nu o încălcare a principiilor constituţionale. Prefectul, în virtutea calităţii sale de reprezentant al Guvernului pe plan local, are posibilitatea de a ataca în faţa instanţei de contencios administrativ actele administrative ale autorităţilor administraţiei publice locale ori judeţene, dacă le consideră nelegale. Această atribuţie se exercită în baza tutelei administrative, care, aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 314/2005, "presupune dreptul de control al Guvernului sau al altei autorităţi a administraţiei statului asupra actelor autorităţilor locale alese, ce funcţionează în virtutea principiului autonomiei locale".