§ 14. - Decizia 1349/2011 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente

M.Of. 893

În vigoare
Versiune de la: 16 Decembrie 2011
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 încalcă principiul neretroactivităţii legii civile, întrucât se aplică inclusiv în situaţiile în care există o hotărâre pronunţată în primă instanţă care, deşi nu este definitivă, este legală şi temeinică raportat la legislaţia aflată în vigoare la data pronunţării acesteia. Ţinând cont de faptul că din momentul introducerii cererii de chemare în judecată, sub imperiul legii în forma iniţială, se năştea un drept la despăgubiri neplafonate, susţin că legea aflată în vigoare la data formulării cererii este aplicabilă pe tot parcursul procesului, astfel că dispoziţiile legale aplicabile speţei sunt cele ale Legii nr. 221/2009 nemodificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010. Autorii excepţiei arată că se încalcă şi principiul egalităţii în drepturi, creându-se situaţii juridice discriminatorii pentru persoanele care au obţinut hotărâri definitive. Critică, totodată, şi modalitatea prin care a fost modificată Legea nr. 221/2009, prin intermediul unei ordonanţe de urgenţă, în condiţiile în care nota de fundamentare preciza că până la acel moment nu existau hotărâri irevocabile în această materie, aşadar, nemotivând urgenţa reglementării, şi având în vedere că ordonanţele de urgenţă nu pot afecta drepturi şi libertăţi fundamentale. Susţin că se nesocoteşte dreptul la un proces echitabil, întrucât, prin introducerea unor plafoane derizorii ce se aplică inclusiv procedurilor judiciare în curs, se îngrădeşte libertatea de apreciere a judecătorului. În fine, în opinia autorilor excepţiei, limitarea despăgubirilor poate fi privită ca o reală expropriere în ceea ce priveşte foştii deţinuţi care deja au obţinut despăgubiri echitabile, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, speranţa legitimă fiind privită ca un bun.