§ 31. - Decizia 1330/2011 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 239 alin. 1 şi 5 şi art. 272^1 din Codul penal

M.Of. 874

În vigoare
Versiune de la: 12 Decembrie 2011
Se reţine aşadar că legiuitorul, în acord cu exigenţele constituţionale referitoare la edictarea normelor penale, a urmărit, aşa cum rezultă şi din preambulul ordonanţei de urgenţă care a introdus textele contestate, să ia măsurile necesare ce se impuneau pentru a preveni faptele prin care se aducea atingere autorităţii, pe de o parte, şi înfăptuirii justiţiei, pe de altă parte, fapte de natură să afecteze imaginea publică a organelor judiciare şi a unor reprezentanţi ai autorităţilor publice cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, precum şi încrederea cetăţenilor în actul de justiţie, prin acţiuni de natură a sfida organele judiciare sau reprezentanţii unor autorităţi publice.