§ 30. - Decizia 1330/2011 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 239 alin. 1 şi 5 şi art. 272^1 din Codul penal

M.Of. 874

În vigoare
Versiune de la: 12 Decembrie 2011
Curtea constată că nu poate fi primită critica autorului excepţiei, întrucât cele două infracţiuni sunt diferite. Chiar dacă elementul material constă într-o acţiune de ameninţare la adresa unui magistrat, este de observat că obiectul juridic generic al celor două infracţiuni diferă. Astfel, în ce priveşte fapta de ultraj, incriminarea are în vedere protejarea relaţiilor sociale referitoare la prestigiul autorităţii făcând parte din titlul V - Infracţiuni contra autorităţii, iar în ce priveşte fapta de sfidare a organelor judiciare, incriminarea a fost generată de protecţia relaţiilor sociale care guvernează actul de înfăptuire a justiţiei făcând parte din titlul VI - Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege cap. II - Infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei.