Decizia 1327/2009 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 57 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei
M.Of. 859
În vigoare Versiune de la: 10 Decembrie 2009
Decizia 1327/2009 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 57 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei
Dată act: 13-oct-2009
Emitent: Curtea Constitutionala
Ioan Vida | - preşedinte |
Nicolae Cochinescu | - judecător |
Aspazia Cojocaru | - judecător |
Acsinte Gaspar | - judecător |
Petre Lăzăroiu | - judecător |
Ion Predescu | - judecător |
Tudorel Toader | - judecător |
Puskas Valentin Zoltan | - judecător |
Augustin Zegrean | - judecător |
Simona Ricu | - procuror |
Mihaela Ionescu | - magistrat-asistent |
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 57 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, excepţie ridicată de Lidia Daniela Leonte în Dosarul nr. 37.017/3/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 6 octombrie 2009, în prezenţa apărătorului autorului excepţiei, avocatul Simona Mirea, cu împuternicire avocaţială la dosar, a părţii Marilena Panait şi în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, acestea fiind consemnate în încheierea de la acea dată.
Prin Încheierea din 17 februarie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 37.017/3/2008, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 57 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei. Excepţia a fost ridicată de Lidia Daniela Leonte într-o cauză civilă având ca obiect nulitatea adopţiei.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale atacate contravin dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României, întrucât instituie o limitare nejustificată a persoanelor care pot solicita instanţei de judecată constatarea nulităţii adopţiei după dobândirea de către adoptat a capacităţii de folosinţă, ipoteză în care acţiunea aparţine numai acestuia.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie opinează că textul de lege atacat este neconstituţional, invocând prevederile art. 21 din Constituţia României şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, potrivit opiniei instanţei, reglementarea criticată, în conformitate cu care în timpul minorităţii adoptatului acţiunea în declararea adopţiei poate aparţine oricărei persoane interesate, iar după dobândirea de către adoptat a capacităţii depline de exerciţiu acţiunea aparţine numai acestuia, echivalează cu instituirea unei distincţii care nu are o bază justificativă rezonabilă, întemeiată pe interesul superior al minorului.
Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt neconstituţionale, fiind contrare prevederilor art. 21 din Constituţie, deoarece limitarea exercitării acţiunii de declarare a nulităţii adopţiei după dobândirea de către adoptat a capacităţii depline de exerciţiu este în contradicţie cu imperativele dreptului la un proces echitabil, care presupune garantarea dreptului oricărei persoane de a beneficia de accesul efectiv la o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Instanţa de judecată a sesizat Curtea cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 57 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004, având următorul conţinut:
"Acţiunea în declararea nulităţii adopţiei aparţine oricărei persoane interesate. După dobândirea de către adoptat a capacităţii depline de exerciţiu, acţiunea aparţine numai acestuia."
Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei stabileşte, cu valoare de regulă de bază a adopţiei, principiul interesului superior al copilului. Legea prevede expres acest principiu în cap. I intitulat "Dispoziţii generale", art. 2 lit. a) şi în art. 5 alin. (1) referitor la condiţiile de fond ale adopţiei.
Luând în considerare principiul menţionat, legea defineşte nulitatea adopţiei ca o sancţiune juridică subordonată ocrotirii interesului superior al copilului.
Astfel, stabilind în primul alineat al art. 56 că adopţia este nulă, dacă a fost încheiată în alt scop decât cel al ocrotirii interesului superior al copilului sau cu încălcarea oricăror condiţii de fond sau de formă prevăzute de lege, legea instituie în cel de al doilea alineat al aceluiaşi articol norma după care instanţa va putea respinge cererea de declarare a nulităţii adopţiei, dacă va constata că menţinerea adopţiei este în interesul celui adoptat.
În analiza textului, Curtea Constituţională reţine că legiuitorul a instituit o nulitate sub condiţie - aceea ca menţinerea adopţiei să fie în interesul superior al copilului - şi că această sancţiune juridică nu poate fi caracterizată ca o nulitate absolută. Reglementarea în acest mod a nulităţii adopţiei nu contravine normelor şi principiilor Constituţiei, ci, dimpotrivă, având în vedere scopul adopţiei, prevăzut în art. 2 lit. b) din lege, şi anume creşterea şi educarea copilului într-un mediu familial, este pe deplin concordantă cu art. 49 alin. (1) din Legea fundamentală, în conformitate cu care "Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor".
Reglementarea, prin dispoziţiile cuprinse în textul de lege atacat, a exercitării acţiunii în declararea nulităţii adopţiei reprezintă o consecinţă firească a modului în care legiuitorul a conceput şi a definit nulitatea adopţiei, ca o sancţiune juridică subordonată ocrotirii interesului superior al copilului. În condiţiile în care adoptatul dobândeşte capacitatea deplină de exerciţiu nu mai este necesar ca interesul superior al acestuia să fie apărat pe calea intentării de către orice persoană interesată a unei cereri de declarare a nulităţii adopţiei şi nici pe calea aprecierii de către instanţa de judecată a interesului lui de a se menţine adopţia. A admite că, şi după ce adoptatul a devenit major, exercitarea acţiunii de declarare a adopţiei ar putea fi exercitată de altă persoană, echivalează cu nerecunoaşterea aptitudinii celui în cauză de a-şi identifica propriul interes şi, deci, negarea capacităţii lui de exerciţiu.
Curtea Constituţională nu poate primi susţinerea că reglementarea atacată este de natură să restrângă accesul la justiţie al persoanelor interesate, altele decât adoptatul cu deplină capacitate de exerciţiu, întrucât accesul la justiţie implică un interes legitim, iar în cazul analizat, interesul legitim de declarare a nulităţii adopţiei sau de menţinerea a acesteia aparţine în exclusivitate adoptatului. În speţa în care a fost ridicată excepţia, interesul părţii care a introdus acţiunea de anulare a adopţiei este acela de a beneficia de un testament şi de a-l înlătura pe adoptat de la moştenirea legală. Având în vedere că adopţia se întemeiază pe interesul superior al copilului adoptat - interes care se menţine şi în cazul în care adoptatul a devenit major sau, major fiind, a fost adoptat în condiţiile legii - Curtea Constituţională reţine că scopul urmărit de acţiunea în anulare a adopţiei este contrar raţiunii instituţiei şi nu poate fi caracterizat ca un interes legitim.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 57 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, excepţie ridicată de Lidia Daniela Leonte în Dosarul nr. 37.017/3/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Alături de instanţa de judecată şi Avocatul Poporului, considerăm că excepţia trebuia admisă, prevederile art. 57 teza finală din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei încălcând dispoziţiile art. 21 din Constituţie şi pe cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Potrivit art. 21 alin. (1) din Constituţie, orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. Legiuitorul are totuşi dreptul să impună anumite condiţii de natura şi exigenţele administrării justiţiei, fără însă ca aceste condiţionări să aducă atingere substanţei dreptului sau să îl lipsească de efectivitate.
Art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prevede că "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale [... ]".
În speţă, potrivit art. 54 din Legea nr. 273/2004, adopţia încetează prin desfacere sau ca urmare a "declarării nulităţii acesteia". Dacă desfacerea adopţiei se face în condiţiile prevăzute de lege [art. 7 alin. (3)] pentru anumite cauze ce au intervenit pe parcursul existenţei acesteia, acţiunea în constatarea nulităţii se introduce pentru nerespectarea în momentul încheierii adopţiei, a condiţiilor de fond şi de formă cerute de lege ad validitatem.
Art. 57 teza întâi din Legea nr. 273/2004 prevede că acţiunea "în declararea nulităţii adopţiei" (s.n. - nulitate absolută) aparţine oricărei persoane interesate. Teza a doua a aceluiaşi articol stabileşte că după dobândirea de către adoptat a capacităţii depline de exerciţiu, acţiunea aparţine numai acestuia. Se poate observa că, anterior dobândirii capacităţii depline de exerciţiu, în timpul minorităţii adoptatului, acţiunea în constatarea nulităţii adopţiei aparţine oricărei persoane interesate, ulterior acestui moment, însă, titular al acţiunii este numai persoana adoptată.
Analizând ambele teze ale art. 57 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, nu se poate susţine că restrângerea sferei persoanelor care pot exercita acţiunea în nulitatea adopţiei, după dobândirea de către adoptat a capacităţii depline de exerciţiu, este justificată de interesul adoptatului minor devenit major, care să prevaleze asupra interesului general ce se ocroteşte prin acţiunea în nulitate absolută.
De altfel, aşa cum am arătat, sancţiunea nulităţii intervine pentru nerespectarea condiţiilor de fond şi de formă cerute de lege la încheierea unui act juridic, în speţă a adopţiei - consimţământul valabil exprimat, capacitatea deplină de exerciţiu a adoptatorului şi a celorlalte persoane prevăzute de lege, cauza licită şi morală (scopul), şi anume interesul superior al copilului. În acest sens, prevederile art. 56 alin. (1) din lege stabilesc că adopţia este nulă dacă a fost încheiată în alt scop decât cel al ocrotirii interesului superior al copilului.
În alin. (2) al art. 56 din lege se arată însă că instanţa va putea respinge cererea "de declarare a nulităţii adopţiei" de către orice persoană interesată dacă va constata că menţinerea adopţiei este în interesul copilului adoptat.
Aceasta nu înseamnă, după părerea noastră, o asanare a nulităţii absolute, ci verificarea de către instanţa de judecată a condiţiei de fond prioritare la încheierea adopţiei, şi anume interesul superior al copilului, pentru că adopţia este încuviinţată prin hotărâre judecătorească, fiind astfel un act juridic civil de natură specială.
În aceste condiţii, eliminarea, după dobândirea de către adoptat a capacităţii depline de exerciţiu, a posibilităţii oricărei persoane interesate de a formula acţiune în constatarea nulităţii adopţiei determină încălcarea caracterului efectiv al accesului la justiţie, în această materie.
De altfel, în reglementarea anterioară, art. 22 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/1997, nu se făcea această distincţie, prevăzând doar că "adopţia este supusă, potrivit legii, nulităţii [... ]", astfel încât se aplica regula de drept comun a nulităţii absolute.
În acest sens sunt şi reglementările noului Cod civil (art. 479 şi 480) care fac o distincţie netă între anularea adopţiei (nulitate relativă), ce poate fi cerută de oricare persoană chemată să consimtă la încheierea ei şi al cărei consimţământ a fost viciat prin eroare asupra identităţii adoptatului, doi sau violenţă, şi nulitatea absolută, când acţiunea poate fi formulată de orice persoană interesată, nefăcându-se deosebire, sub acest aspect, între adoptatul minor şi adoptatul care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (1)
Acte influenţate numărul de obiecte din listă: (1)
Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (2)
Articole numărul de obiecte din listă: (2)
- Analiza nulităţii absolute a adopţiei prin prisma încălcării dreptului la viaţă de familie. Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Zaieţ împotriva României
- Regimul juridic al adopţiei. Acţiunea în declararea nulităţii adopţiei. Titularul acţiunii. Principiul interesului superior al copilului. Acces liber la justiţie. Opinie separată