§ 25. - Decizia 1314/2010 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat

M.Of. 50

În vigoare
Versiune de la: 20 Ianuarie 2011
Schimbarea condiţiilor de exercitare a dreptului la pensie nu poate avea nici ea semnificaţia încălcării principiului constituţional al neretroactivităţii legii, atâta vreme cât, potrivit prevederilor art. 47 alin. (2) din Constituţie, condiţiile de exercitare a dreptului la pensie, a celorlalte drepturi de asigurări sociale şi a altor forme de asistenţă socială sunt stabilite de lege. Astfel, legiuitorul este în drept să stabilească şi să modifice, ori de câte ori apare această necesitate, condiţiile şi criteriile de acordare a pensiilor, modul de calcul şi cuantumul acestora, cu respectarea condiţiei ca aceste noi reglementări să fie aplicate de la intrarea legii în vigoare, pentru viitor, condiţie pe care ordonanţa de urgenţă a Guvernului o îndeplineşte."