§ 37. - Decizia 131/2023 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18, ale art. 319 alin. (1) şi ale art. 341 alin. (2) şi (8) din Codul de procedură penală

M.Of. 627

În vigoare
Versiune de la: 10 Iulie 2023
26. În ceea ce priveşte încălcarea, prin dispoziţiile art. 18 şi ale art. 319 alin. (1) din Codul de procedură penală, a prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Curtea a constatat că, potrivit jurisprudenţei sale, accesul liber la justiţie presupune, în esenţă, accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, în vederea valorificării drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor (a se vedea în acest sens Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009). Or, Curtea a reţinut că nu există un interes legitim al făptuitorului de a solicita continuarea urmăririi penale, conform dispoziţiilor legale criticate, motiv pentru care nu poate fi reţinută încălcarea prin acestea a prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie şi, prin urmare, nici a dispoziţiilor art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De altfel, tot Curtea Constituţională a stabilit, prin jurisprudenţa sa, că accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte actul de justiţie, a căror stabilire este de competenţa exclusivă a legiuitorului, aşa cum reiese din prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie (a se vedea în acest sens Decizia nr. 110 din 24 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 22 martie 2005).