§ 28. - Decizia 131/2023 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18, ale art. 319 alin. (1) şi ale art. 341 alin. (2) şi (8) din Codul de procedură penală
M.Of. 627
În vigoare
Versiune de la: 10 Iulie 2023
18. În motivarea deciziei sale, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 29 din Codul de procedură penală definesc participanţii în procesul penal ca fiind organele judiciare, avocatul, părţile, subiecţii procesuali principali, precum şi alţi subiecţi procesuali. Cu privire la părţi, art. 32 alin. (1) din Codul de procedură penală prevede că acestea sunt subiecţii procesuali care exercită sau împotriva cărora se exercită acţiunea penală, iar alin. (2) al aceluiaşi art. 32 enumeră părţile procesului penal ca fiind inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente. Totodată, art. 33 din Codul de procedură penală arată, la alin. (1), că subiecţii procesuali principali sunt suspectul şi persoana vătămată, iar la alin. (2) stabileşte, cu valoare de principiu, că aceştia au aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi părţile, cu excepţia celor pe care legea le acordă numai acestora. În fine, art. 34 din Codul de procedură penală reglementează alţi subiecţi procesuali, aceştia fiind martorul, expertul, interpretul, agentul procedural, organele speciale de constatare, precum şi orice alte persoane sau organe prevăzute de lege având anumite drepturi, obligaţii sau atribuţii în procedurile judiciare penale.