§ 32. - Decizia 1305/2011 [R/R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40^1 teza întâi din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, art. 7 lit. a) şi art. 9 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, precum şi art. 373 alin. 1 din Codul de procedură civilă

M.Of. 30

În vigoare

Versiune de la: 13 Ianuarie 2012

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 7 lit. a) şi art. 9 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 şi a art. 373 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea a statuat că executorii judecătoreşti acţionează în interesul unei bune administrări a justiţiei, reprezentând un organ auxiliar al acesteia, care are rolul de a pune în practică hotărârea pronunţată de instanţă. În acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul la un tribunal ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o decizie judiciară definitivă şi obligatorie să rămână inoperantă, în detrimentul unei părţi; într-adevăr, nu ar fi de înţeles ca art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale să descrie în detaliu garanţiile procedurii - echitate, publicitate şi celeritate - acordate părţilor şi să nu apere punerea în aplicare a deciziilor judiciare. Executarea unei sentinţe sau a unei hotărâri, indiferent cărei jurisdicţii i-ar aparţine, trebuie deci considerată ca făcând parte integrantă din proces, în sensul art. 6 (Hotărârea din 19 martie 1997, pronunţată în Cauza Hornsby împotriva Greciei, paragraful 40).