§ 114. - Decizia 13/2024 [R] privind pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă

M.Of. 469

În vigoare
Versiune de la: 21 Mai 2024
79. Dezlegările date de Curtea Constituţională în cadrul Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016 au fost urmate de o bogată jurisprudenţă unitară a instanţelor naţionale care au pronunţat decizii definitive în apelul declarat în cererile de chemare în judecată întemeiate pe legislaţia specifică protecţiei consumatorului, respectiv Legea nr. 193/2000, acţiuni ce vizează, între altele, şi clauza de risc valutar, solicitându-se îngheţarea cursului de schimb la nivelul de la data încheierii contractului de credit, prin invocarea teoriei impreviziunii.