§ 109. - Decizia 13/2024 [R] privind pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă
M.Of. 469
În vigoare
Versiune de la: 21 Mai 2024
74. Se reţine astfel că instanţele au pronunţat hotărâri definitive în apel în cauze similare celei care face obiectul prezentei sesizări, adică în care reclamanţii au solicitat constatarea caracterului abuziv al unor clauze din contractele de credit, precum şi îngheţarea (stabilizarea) cursului de schimb la nivelul de la momentul încheierii contractului de credit, prin aplicarea teoriei impreviziunii, apreciind că sunt aplicabile dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, fiind vorba despre o acţiune în protecţia consumatorului, care nu este supusă recursului.