§ 21. - Decizia 129/2025 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 630 alin. (1) din Codul civil
M.Of. 863
În vigoare
Versiune de la: 19 Septembrie 2025
15. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că interpretarea prevederilor legale reprezintă operaţiunea raţională de stabilire a conţinutului şi a sensului la care acestea se referă şi constituie o etapă absolut necesară în vederea aplicării corecte a legii situaţiei de fapt concrete din cauză, instanţa de judecată fiind ţinută să utilizeze în acest scop metodele de interpretare a normelor juridice. Instanţele judecătoreşti interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluţionării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind, aşadar, o fază indispensabilă a procesului de aplicare a legii (a se vedea în acest sens Decizia nr. 600 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 11 iunie 2009, sau Decizia nr. 360 din 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 14 mai 2010).