§ 6. - Decizia 129/2018 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 113 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

M.Of. 468

În vigoare
Versiune de la: 6 Iunie 2018
4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că textul criticat este clar în ceea ce priveşte atât regula cu privire la condiţiile înstrăinării bunurilor, respectiv dovada plăţii obligaţiilor fiscale ale vânzătorului, cât şi cu privire la excepţiile de la această regulă în ceea ce priveşte transferul de proprietate prin procedura de executare silită, procedura insolvenţei şi procedurile de lichidare. Referitor la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate, arată că, potrivit art. 56 din Constituţie, cetăţenii au obligaţia de a contribui cu taxe şi impozite la cheltuielile statului, iar dreptul de proprietate implică inclusiv respectarea sarcinilor care revin proprietarului. Cu privire la solicitarea referitoare la completarea textului art. 113 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 cu o nouă excepţie, aceasta este inadmisibilă, deoarece Curtea Constituţională nu poate deveni legiuitor pozitiv.