§ 30. - Decizia 128/2022 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 480 şi ale art. 485 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul de procedură penală în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 20 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în măsura în care acestea nu permit retractarea acordului de recunoaştere a vinovăţiei

M.Of. 707

În vigoare
Versiune de la: 14 Iulie 2022
19. Prin aceeaşi decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că a admite caracterul retractabil al consimţământului înseamnă ineficienţa procedurii recunoaşterii vinovăţiei, legal prevăzută, şi, totodată, inutilitatea ei sub aspectul oportunităţii scurtării procesului penal, deziderat pentru care s-a reglementat justiţia negociată, derogatorie de la dreptul comun. S-a arătat, în această ultimă privinţă, că, deopotrivă, inculpatul este liber să opteze între a uza sau nu de procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei, legiuitorul neprevăzând soluţia de respingere a acordului pe motiv că inculpatul nu mai recunoaşte faptele sau îşi retractează consimţământul.