§ 33. - Decizia 126/2023 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), ale art. 4 alin. (1) şi ale art. 6 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, precum şi ale art. 1 fraza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor

M.Of. 628

În vigoare
Versiune de la: 10 Iulie 2023
23. În raport cu motivele de neconstituţionalitate formulate de autoare în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 fraza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, Curtea reţine că semnificaţia proprie pe care aceasta o dă normei criticate ţine de resortul instanţei de judecată de a stabili dacă, într-o anumită cauză, fapta cu care a fost sesizată constituie infracţiune, aşadar, implicit, dacă o anumită acţiune reprezintă o operaţiune privind circulaţia drogurilor de risc, desfăşurată fără drept, ori constituie contravenţie, în condiţiile Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.095 din 5 decembrie 2005, fiind o activitate proprie acesteia, de apreciere a probelor, de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale la situaţii concrete şi de încadrare juridică a faptei deduse judecăţii. De pildă, referitor la comparaţia cu reglementarea contravenţională, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 874 din 15 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 7 martie 2016, paragraful 17, că "Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice foloseşte o terminologie specifică - în sensul că anumite fapte constituie contravenţie «dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni» - care determină ceea ce doctrina denumeşte calificare alternativă, practica judiciară fiind cea care stabileşte dacă fapta săvârşită constituie infracţiune sau contravenţie". În aceste condiţii, Curtea constată că motivele de neconstituţionalitate potrivit cărora norma criticată instituie subsidiaritatea răspunderii contravenţionale faţă de cea penală, permiţând un paralelism al legiferării, nu pot fi primite, excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, fiind neîntemeiată.