§ 35. - Decizia 126/2019 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85 alin. 1 lit. m) şi alin. 2 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare
M.Of. 547
În vigoare Versiune de la: 3 Iulie 2019
27. Astfel, cât priveşte critica referitoare la lipsa de previzibilitate a dispoziţiilor criticate, precum şi a sintagmei "motive imputabile", Curtea reţine, mai întâi, că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, noţiunea de "lege" care figurează în o seamă de articole ale Convenţiei înglobează dreptul de origine atât legislativă, cât şi jurisprudenţială şi implică unele condiţii calitative, între altele cele ale accesibilităţii şi ale previzibilităţii (a se vedea, între altele, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunţată în Cauza Coeme şi alţii împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunţată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51). Conform unei jurisprudenţe constante, sintagma "prevăzute de lege" presupune mai întâi ca măsura reglementată să aibă o bază în dreptul intern, dar are legătură, de asemenea, cu calitatea legii respective: ea impune ca aceasta să fie accesibilă persoanelor în cauză şi să aibă o formulare destul de exactă pentru a permite reclamanţilor, care apelează, la nevoie, la consilieri, să prevadă, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-un anumit act (a se vedea, între altele, Hotărârea din 8 iunie 2006, pronunţată în Cauza Lupşa împotriva României, paragraful 32). Altfel spus, nu poate fi considerată "lege" decât o normă enunţată cu suficientă precizie pentru a permite individului să îşi regleze conduita. Individul trebuie să fie în măsură să prevadă consecinţele ce pot decurge dintr-un act determinat (a se vedea, între altele, Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunţată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord). Însemnătatea noţiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul textului despre care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi (a se vedea, între altele, Hotărârea din 28 martie 1990, pronunţată în Cauza Groppera Radio AG şi alţii împotriva Elveţiei, paragraful 68, Hotărârea din 8 iunie 2006, pronunţată în Cauza Lupşa împotriva României, paragraful 37). Previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea decurge dintr-o anumită acţiune (a se vedea, între altele, Hotărârea din 13 iulie 1996, pronunţată în Cauza Tolstoy Miloslavsky împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 37). Acest lucru se întâmplă de obicei cu profesioniştii, obişnuiţi să facă dovada unei mari prudenţe în exercitarea meseriei lor. De asemenea se poate aştepta de la ei să acorde o atenţie deosebită evaluării riscurilor pe care le implică (Cantoni, precitată, paragraful 35). Potrivit aceleiaşi instanţe, chiar din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi, pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie. Interpretarea şi aplicarea unor asemenea texte depind de practică (a se vedea, între altele, Hotărârea din 25 mai 1993, pronunţată în Cauza Kokkinakis împotriva Greciei, paragraful 40, Cantoni, precitată, paragraful 31, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, Hotărârea din 24 mai 2007, paragraful 36). Funcţia decizională acordată instanţelor serveşte tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privinţa interpretării normelor, ţinând cont de evoluţiile practicii cotidiene, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi evident previzibil (a se vedea, între altele, Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 36, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, precitată, paragraful 37).