§ 37. - Decizia 1244/2011 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente

M.Of. 28

În vigoare
Versiune de la: 13 Ianuarie 2012
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale". Întrucât cazul de inadmisibilitate a intervenit după data de 15 noiembrie 2010 excepţia urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.