§ 16. - Decizia 1244/2011 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente

M.Of. 28

În vigoare
Versiune de la: 13 Ianuarie 2012
Astfel, instanţa arată că, deşi în acordarea despăgubirilor trebuie să se ţină cont de limitele reglementate prin lege, textele criticate, sub aspectul plafonărilor instituite, creează discriminare între persoanele ale căror cauze au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 şi persoanele ale căror cereri având acelaşi obiect, din cauze obiective independente de voinţa lor, nu au obţinut astfel de hotărâri până la acea dată.