§ 12. - Decizia 1244/2011 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente

M.Of. 28

În vigoare
Versiune de la: 13 Ianuarie 2012
Se arată, totodată, că textele criticate, prin plafonarea sumelor ce pot fi acordate ca despăgubiri, încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 şi pe cele ale art. 1 şi 4, precum şi dispoziţiile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, creând discriminare între persoanele care au obţinut hotărâri definitive şi irevocabile având ca obiect acordarea unor despăgubiri conform Legii nr. 221/2009, care vor obţine despăgubiri a căror valoare nu este plafonată, persoanele în favoarea cărora au fost pronunţate hotărâri în primă instanţă având acelaşi obiect şi persoanele care au introdus astfel de cereri sub imperiul legii vechi fără ca acestea să fi fost judecate până la intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, cărora le vor fi aplicate aceste plafonări. De asemenea, autorii susţin că dispoziţiile criticate creează discriminare între ultimele două categorii enunţate şi persoanele care introduc cereri de acordare a unor despăgubiri conform dreptului comun.