§ 26. - Decizia 124/2018 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003

M.Of. 567

În vigoare
Versiune de la: 5 Iulie 2018
20. Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile acestui text de lege sunt contrare următoarelor prevederi din Constituţie: art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare şi art. 31 alin. (1) privind dreptul la informaţie. De asemenea, consideră că sunt încălcate următoarele prevederi internaţionale: art. 42 şi 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, privind dreptul de acces la documente şi dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un remediu efectiv, art. 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, privind dreptul la satisfacţie efectivă împotriva actelor care violează drepturile fundamentale, art. 6, art. 7 şi art. 26 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, referitoare la dreptul la viaţă, interzicerea torturii şi tratamentelor crude, respectiv egalitatea în faţa legii, şi art. 4 pct. 4 din Declaraţia promovării drepturilor pacienţilor în Europa, privind dreptul de acces al pacienţilor la dosarele medicale.