§ 10. - Decizia 123/2017 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi

M.Of. 419

În vigoare
Versiune de la: 7 Iunie 2017
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că sintagma "deţinătorul temporar" din cuprinsul art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 este lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate, neputându-se înţelege dacă în sfera sa pot fi incluse şi persoanele în posesia cărora se află câini din categoria celor la care fac referire prevederile ordonanţei de urgenţă menţionate, pentru perioade foarte scurte de timp, fiind dată ca exemplu situaţia persoanei care acceptă paza câinelui pentru o perioadă de 5 minute, timp în care proprietarul acestuia intră într-un magazin pentru a face cumpărături. Se susţine că, pentru aceste considerente, textul criticat este de natură a duce la interpretări arbitrare, în funcţie de semnificaţia pe care i-o dau organele judiciare.