§ 24. - Decizia 1210/2009 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură penală
M.Of. 690
În vigoare Versiune de la: 14 Octombrie 2009
Distinct de acestea, Curtea mai constată că nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea art. 23 alin. (11) din Legea fundamentală, deoarece o soluţie de scoatere de sub urmărire penală, fie ea şi de aplicare a unei sancţiuni cu caracter administrativ, ce presupune stabilirea unei vinovăţii, nu echivalează cu înfrângerea principiului constituţional. A admite o astfel de teorie presupune strivirea rolului constituţional al procurorului care în activitatea judiciară apără interesele generale ale societăţii, ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, sens în care acesta îşi exercită funcţia publică de acuzare. De pildă, rechizitoriul reprezintă pe lângă actul de sesizare al instanţei de judecată sinteza acuzării care ţine de scopul procesului penal astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, lată de ce, Curtea constată că, de esenţa prezumţiei de nevinovăţie este atât dreptul învinuitului de a nu fi obligat să-şi probeze nevinovăţia, cât şi dreptul acestuia de a proba lipsa de temeinicie a vinovăţiei stabilite. Prin urmare, chiar dacă prin ordonanţa procurorului dispusă potrivit art. 249 alin. 3 din Codul de procedură penală se stabileşte că fapta imputată nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, aceasta nu echivalează cu încălcarea prezumţiei de nevinovăţie, învinuitul ori inculpatul având, aşa cum s-a arătat mai sus, posibilitatea de a contesta în faţa judecătorului soluţia de netrimitere în judecată.