§ 31. - Decizia 121/2021 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83 raportat la art. 81 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală, ale art. 306 raportat la art. 81 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 346 alin. (3) raportat la art. 342 raportat la art. 8 din Codul de procedură penală

M.Of. 715

În vigoare
Versiune de la: 20 Iulie 2021
18. Prin consacrarea dreptului la protecţie, legiuitorul european a instituit o prezumţie a stării de vulnerabilitate a victimei, rezultat al stresului posttraumatic, relaţiei de dependenţă sau subordonare, sau chiar de frică raportate la puterea, controlul sau ameninţarea exercitate de autorul infracţiunii sau rezultat al altor cauze, inclusiv autoînvinovăţirea (chiar şi în lipsa oricărei contribuţii la ceea ce i s-a întâmplat); victima nu poate conştientiza uneori nici măcar statutul său de victimă, nu are capacitatea de a înţelege conţinutul obiectiv al drepturilor sale şi efectul lor practic, nici demersurile procedurale concrete care trebuie făcute şi nici rolul lor, nu poate decela motivele de temere din complexul afectiv pe care îl trăieşte. Tocmai de aceea obligaţia de evaluare a riscului de victimizare secundară incumbă organelor statului şi, în primul rând, legiuitorului, care trebuie să adopte măsurile adecvate, inclusiv "proceduri instituite în temeiul dreptului intern pentru protecţia fizică a victimelor şi a membrilor familiilor acestora". În acest sens, dispoziţiile art. 19, intitulat Dreptul la evitarea contactului dintre victimă şi autorul infracţiunii, prevăd că "(1) Statele membre stabilesc condiţiile necesare pentru a se permite evitarea contactului dintre victime şi, după caz, membrii familiei acestora şi autorul infracţiunii în incinta în care se desfăşoară procedurile penale, în afară de cazul în care acest lucru este impus de procedurile penale" şi că "(2) Statele membre se asigură că noile clădiri ale instanţelor judecătoreşti beneficiază de săli de aşteptare separate pentru victime."