§ 30. - Decizia 120/2021 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (2) şi ale art. 378 alin. (6) din Codul de procedură penală

M.Of. 501

În vigoare
Versiune de la: 13 Mai 2021
22. Aşadar, Curtea constată că normele procesual penale referitoare la dreptul inculpatului de a da explicaţii în tot cursul cercetării judecătoreşti, când socoteşte că este necesar, precum şi posibilitatea ca inculpatul să poată fi reascultat - în condiţiile art. 378 alin. (6) din Codul de procedură penală, indiferent dacă inculpatul şi-a exercitat dreptul de a nu face vreo declaraţie ori a renunţat la acest drept şi a fost audiat în condiţiile art. 376 din Codul de procedură penală, nu sunt contrare dispoziţiilor constituţionale invocate, ci, dimpotrivă, constituie garanţii ale acestora. Totodată, având în vedere considerentele mai sus arătate, inclusiv jurisprudenţa instanţei de control constituţional precitată, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate sunt clare, precise şi previzibile, fiind în acord cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie ce reglementează statul de drept şi calitatea legii. De altfel, Curtea constată că motivele de neconstituţionalitate formulate de autor relevă şi o problemă de interpretare şi aplicare a normelor procesual penale criticate. Interpretarea legilor este operaţiunea raţională, indispensabilă în procesul aplicării şi respectării acestora, având ca scop clarificarea înţelesului normelor juridice sau a câmpului lor de aplicare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.560 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 24 februarie 2011), iar, în procesul de soluţionare a cauzelor cu care au fost învestite, această operaţiune este realizată de instanţele judecătoreşti, în mod necesar, prin recurgerea la metodele interpretative. Or, asemenea aspecte nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, ci sunt de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.