§ 27. - Decizia 120/2021 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (2) şi ale art. 378 alin. (6) din Codul de procedură penală
M.Of. 501
În vigoare Versiune de la: 13 Mai 2021
19. Totodată, Curtea observă că printre obligaţiile preşedintelui instanţei, enumerate în cuprinsul art. 374 alin. (2) din Codul de procedură penală, se regăseşte şi aceea de înştiinţare a inculpatului cu privire la dreptul de a nu face nicio declaraţie, acesta atrăgându-i atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa. Cu privire la acest aspect, în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 236 din 2 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 8 iulie 2020), Curtea a reţinut că actuala lege procesual penală reglementează dreptul la tăcere şi dreptul de a nu contribui la propria incriminare în raport cu diverse momente procesuale, iar, la nivel de principiu, reglementează dreptul la apărare în art. 10 alin. (4), potrivit căruia "Înainte de a fi ascultaţi, suspectului şi inculpatului trebuie să li se pună în vedere că au dreptul de a nu face nicio declaraţie". De asemenea, în decizia precitată, la paragraful 53, Curtea a observat că, în prezent, dreptul la tăcere şi la neautoincriminare este enumerat între drepturile procesuale ale suspectului şi ale inculpatului, art. 83 lit. a) din Codul de procedură penală prevăzând că inculpatul are dreptul de a refuza să dea declaraţie fără riscul de a suferi vreo consecinţă defavorabilă ca urmare a acestui refuz, iar, potrivit art. 99 alin. (2) din Codul de procedură penală, inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, nefiind obligat să îşi dovedească nevinovăţia, şi "are dreptul de a nu contribui la propria acuzare". Totodată, Curtea a observat că, potrivit art. 109 alin. (3) din Codul de procedură penală, "În cursul audierii, suspectul sau inculpatul îşi poate exercita dreptul la tăcere cu privire la oricare dintre faptele ori împrejurările despre care este întrebat". În acelaşi mod, Curtea a reţinut şi alte norme procesual penale, care reglementează dreptul la tăcere, cum ar fi: art. 209 alin. (6) referitor la măsura preventivă a reţinerii, incident atât în materia controlului judiciar - potrivit art. 212 alin. (3), cât şi în materia controlului judiciar pe cauţiune, raportat la art. 216 alin. (3); art. 225 alin. (8) la care face trimitere şi art. 238 alin. (1) privind arestarea preventivă a inculpatului în cursul urmăririi penale, respectiv în procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii; art. 374 alin. (2) privind procedura de judecată - momentul procesual al explicaţiilor preliminare, când, printre altele, preşedintele explică inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce şi îl înştiinţează pe inculpat cu privire la dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-i atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa. Curtea a reţinut, de altfel, că acest din urmă text este incident şi în materia apelului, potrivit art. 420 alin. (4), care stabileşte că "Instanţa de apel procedează la ascultarea inculpatului, când aceasta este posibilă, potrivit regulilor de la judecata în fond".