§ 108. - Decizia 12/2025 [A] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea şi aplicarea art. 68^5 alin. (10) din Legea nr. 567/2004 şi ale art. IX şi X din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017

M.Of. 206

În vigoare
Versiune de la: 10 Martie 2025
63. Se constată îndeplinită şi cerinţa privind existenţa unei chestiuni de drept reale, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, încheierea de sesizare expunând conţinutul acesteia. Dificultatea chestiunii de drept rezidă în multiplele modificări legislative aduse prevederilor Legii nr. 567/2004, privitoare la stabilirea, acordarea şi actualizarea pensiei de serviciu a personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti, între momentul publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1197 din 14 decembrie 2004 şi momentul abrogării şi înlocuirii cu Legea nr. 11/2024, având aceeaşi titulatură, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 12 ianuarie 2024, lege care este declarată neconstituţională, în ansamblul său, prin Decizia nr. 402 din 19 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 15 din 10 ianuarie 2025.