§ 25. - Decizia 119/2014 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing

M.Of. 351

În vigoare
Versiune de la: 13 Mai 2014
3. Referitor la susţinerea potrivit căreia caracterul executoriu al contractului de leasing trebuie limitat la restituirea bunului, obiect al contractului de leasing, şi la obligaţiile scadente până la momentul restituirii, din analiza prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 reiese că, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligaţia de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadenţa prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul şi să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing, desigur, dacă în contract nu se prevede altfel [art. 15]. Ca atare, aspectele rezultate din aceste prevederi ţin de interpretarea şi aplicarea în concret a legii, fiind atributul instanţelor de judecată.