§ 70. - Decizia 1189/2008 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali

M.Of. 787

În vigoare
Versiune de la: 25 Noiembrie 2008
De altfel, această concluzie se reflectă şi în jurisprudenţa Curţii, care, de exemplu, prin Decizia sa nr. 150 din 17 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 28 aprilie 2005, şi Decizia nr. 146 din 15 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 11 aprilie 2005, a reţinut, cu titlu de principiu, că asigurarea celerităţii în procesul electoral constituie un considerent major care justifică instituirea de către legiuitor a unor reguli speciale de procedură în materie electorală, concretizate, de pildă, în termene scurte de exercitare şi soluţionare a căilor de atac.